LACRIMI SECATE


Nu mai am lacrimi, izvorul lor a secat,
Durerea grea pe toate mi le-a uscat.
Un nod stă-n gât, strigătul a amuțit,
Glasul durerii abia se face auzit...

Aş vrea să plâng, de povară să scap,
Dar lacrimile în ochi nu-mi încap.
Storși de atâtea lacrimi, s-au înroșit,
Sub picăturile sărate văzul s-a sfârșit.

Ochii minţii storc lacrimile bine-ascunse,
Cu acele înțelesuri ce nu pot fi pătrunse.
Dar Isus le ştie foarte bine pe toate...
Şi acele dureri în lacrimi scăldate.

Suferinţa smulge sudoare de sânge,
Inima sfâșiată sub durere se frânge.
Strigă durerea mută pe ulița tăcerii,
Sub braţul întins al binecuvântării.

Uitate de vreme lacrimile secate,
Nu-s uitate, de Cel ce face dreptate.
Strânse-n burduful binecuvântărilor,
Dau vedere ochilor în zorii zorilor.

Surâsul timid, bucuria înlăcrimează,
Căci după nor, cerul se înseninează.
Soarele urcă plin de îndrăzneală...
Căci inima... în Isus nu se-nşeală.
Amin!